luni, 15 iulie 2013

UNU-ZERO-DOI

Mirosul de benzină şi eşapamente era diluat cu aroma castanilor înfloriţi. Tocmai ieşisem în oraş să admir feţele şi şoldurile tinerelor chişinăuence.
       Mergeam încet prin parcuri şi străzi, ocolind locurile aglomerate. Era linişte şi pace. Totuşi, o presimţire stranie mă făcea să-mi grăbesc pasul. Simţeam că mă urmăreşte cineva. Faptul, că presimţirea putea să se adeverească nu-mi permitea să întorc capul. Trăgeam cu coada ochiului, ba peste un umăr, ba peste altul. La o cotitura am îndrăznit totusi să-l întorc.
În spatele meu, cu viteză redusă, se mişca un microbuz cu trei cifre albastre pe parabriz: UNU - ZERO - DOI. Am mai grabit pasul. După doua cartiere am mai privit o dată în spate. Microbuzul mergea cu aceeaşi viteză iar şoferul se uita indiferent undeva în departare, cautând pasageri. Pentru a scăpa de acest sentiment neplacut de urmarire, am ieşit din itinerarul prestabilit al microbuzului 102 apucând-o pe strazi înguste. Sunetul hipnotizant al motorului răsuna în urechile mele în continuu. Microbuzul continua să mă urmărească încercînd să iasă pe trotuar. Eram cuprins de panică  şi am luat-o la fugă. În spatele meu l-am văzut pe şofer apasând pedala de accelerare. Privirea lui deja nu mai era indiferentă ci una plină de ură şi lăcomie.
Superioritatea motorului cu ardere internă lăsa fuga mea fără nici o şansă. Am intrat într-o curte şi m-am oprit la scara unui bloc. În timp ce-mi trăgeam rasuflarea am observat cum de după colţul blocului apare mai întîi o oglindă, apoi o bucata de parabriz, dupa care toata capota microbuzului 102, care zîmbea urît şi privea lacom spre mine. Am început să alerg din toate puterile. 102 mă urmărea lătrînd cu spumă pe bot. Pe lînga gunoişte am zărit încă cinci microbuze 102 care se băteau pentru cîteva oase însîngerate - era tot ce ramasese dintr-un biet pasager. Microbuzul care ma urmarea, a claxonat scurt, şi cele de la gunoişte s-au năpustit asupra mea cu hîrîit de motoare. Pe oglinda retrovizoare a unuia din ei, atîrna un maţ lung sîngerând.
   În timp ce alergam din răsputeri am intrat într-o altă curte. Schimbam brusc direcţia pentru a-i duce în eroare. Săream peste garduri şi prin terenuri de joacă. La un moment dat, am alunecat şi am căzut întins pe asfalt fară puteri. Şase parabrizuri cu cifre albastre UNU - ZERO - DOI m-au inconjurat şi mă priveau de sus. Am urlat lung şi mi-am acoperit fata cu palmele transpirate...
   A doua zi, presa anunţa numarul oficial de victime, avertiza populaţia să nu părăseasca locuinţele, se mobilizau forţele de ordine şi armata care s-au dovedit incapabile să facă faţă situatiei, primarul a semnat un demers prin care interzicea activitatea transportului public privat. Dar era deja prea tîrziu...

marți, 9 iulie 2013

Îngeri cu suflete murdare

Valera a pus pe cap furajca şi a plecat la slujbă. Colegii din comisariat l-au întîlnit cu o ţigară la intrare şi un banc nou despre menţi. Valera a hlizit cu poftă, a primit indicaţii de la D-l Capitan şi a inceput lucrul răsfoind prin hîrtiile de pe masă. Primul a îndrăznit sa-i facă observaţie locotenentul Sochircă.
-Băi, Valera, tu şi, blea, nu te speli, de cînd ai primit zvania??
Valera intradevăr se spăla rar, poate o data pe 2 saptămăni, dar ultima dată era chiar eri.
-Du-te, blea, ş-te-mpuşcă! A răspuns Valera lui Sochircă.
-Uite pe bocani. Poate ai călcat pe mină?
Valera s-a prefăcut că e concentrat la citirea unui document, dar totuşi s-a uitat pe talpă. Era curată.
Trecînd pe coridor spre cobinetul comisarului, Valera cu fiecare pas lăsa o ştersătura murdară pe covor. Fără să observe urmele lăsate, el a intrat la comisar.
-Permiteţi-mi să raportez, domn comisar!
-Davai!
-Din dosarele aflate în lucru...
-Asta tu, blea, ai adus căcat în casă??
-Nu, domn comisar!
-Cum nu, blea? O putoare de la tine... Ian ridică talpa!
Valera a întins piciorul tremurînd cu talpa înspre comisar. Comisarul a privit lung ciobota. Valera stătea neclintit, şi doar o picătura de sudoare a trecut lent pe tîmpla sa.
-..iar de afară pute a baligâ, a spus comisarul iritat. Pe loc repaos!
            Valera a ieşit în coridor îngînduat. ''Ceva nu-i în regulă...'' s-a gîndit el şi a pus palma pe frunte. 
Trecînd pe coridor toţi îl întîmpinau pe Valera cu faţa strîmbă şi îl ocoleau. El se simţea cu musca pe căciulă, însă nu putea înţelege care-i sursa mirosului neplăcut, pe care el, de fapt, nici nu-l simţea.
A plecat acasă pe jos, pentru a evita situaţii incomode în transport. Ajuns la prag, soţia l-a întîmpinat cu mîna la nas.
-Noroc, Valeruşca, şterge binişor picioarele înainte de a intra, că manincă ai călcat in ceva.
-Aurica! Nu mai începe şi tu! Azi toţi imi spun să şterg picioarele şi că miroase urît. Da poate asta de la voi pute?!
-Ei hai nu te-nerva. Mîncarea-i pe plită. Manînci, te speli şi vii să te culci. Precis ca ai avut o zi grea astăzi.
-Eu, de fapt, eri m-am spălat!
-Ei şi azi te mai speli o dată. Las-că apă caldă este.
Valera a luat săpunul și freca cu forța pe tot corpul. Acum parcă și el simțea putoarea. ''Poate chiar îs de căcat? Poate întradevăr m-am făcut om rău? Poate asta-i semn de la cel de sus că trebuie să mai las prostiile? Poate să mă las de băut, să nu mai îmblu pe la Sveta, că nu cumva mai afla şi Aurica?'' Valera s-a dus cu gîndurile departe. A pus capul pe pernă, iar mîna pe pieptul Auricăi şi a adormit.
Aurica s-a trezit de la sunetul deșteptatorului. Prima ce a simţit, era mirosul neplacut. Cînd a deschis ochii, şi a vazut ca unsă din cap pînă-n picioare de căcat. Lîngă ea în pat stătea o baligă enormă.

Aurica stătea calm. Fără a face emoţii, ea a mers la baie, s-a spălat şi a revenit în cameră. Ea a scos din sertar furajca, a pus-o pe vîrful căcatului şi l-a trimis la slujbă.

luni, 8 iulie 2013

Lecţie de agramatică: O vacă — două văşi

Vaca răgea la propria reflecţie din apa tulbure a bîltoacei. Reflecţia o privea cu ochii plini de durere și disperare. Vaca pe nume Valiușa încerca să-și amintească cum a ajuns sa fie adăpata din mizeria de pe străzi.

Ea provinea dintr-o familie simplă de vite muncitoare și maximum la ce putea visa la momentul absolvirii gimnaziului era un iphone de ultimă generație. Colega Valiușăi, Simona, i-a explicat că pentru a obține tot ce-și dorește în viață, este necesar doar de a întîlni un buhai cumsecade. Ea niciodată nu va avea nevoie să-şi facă griji, pentru că buhaiul îi va oferi totul, din simplu motiv, că Valiușa-i vacă.

Buhaiu Senea a zărit-o pe Valiușa la discotecă, în moment ce ea își legăna incet sînii. El s-a apropiat și a învitat-o la dans, dupa ce a servit-o cu 3 shot-uri de tequilla. Cînd Senea a spus că este invitat la o zi de naștere și că Valiușa poate să-l însoțească, ea era deja destul de amețită ca să fie de acord. În apartamentul luxos, doi buhai i-au intalnit spunand: “Și-i haroșaia tiolca asta!”.

Prima doză de cox din viața Valiușăi a doborît-o imediat. Ca prin ceață și amețeli Valiușa își amintea cum era violată dur de 3 buhai de rasă. Cînd și-a revenit, Senea i-a explicat că nu merită să apeleze la poliție, pentru că pașaportul ei demult era transmis la niște buhai serioși, și pentru a-l obține înapoi ea va fi nevoită să se prostituieze. Valiușa lucra din greu și trecuse prin mulți buhai groaznici, pentru a-și obține actele. Într-un final ea și-a dat seama, că nu poate scapa din această capcană. Într-o dimineață ea a reușit să evadeze.

Fără acte, drogată și cu ștrampii rupți în fund, ea stătea crăcănată cu fața la pămînt, încercînd să bea apă din băltoacă. A întins limba și a simțit gustul apei care era dulce ca laptele mamei.
Valiușa răgea de plăcere.