UNU LA UNU

Un cot în coaste m-a trezit din starea de amețeală matinală. Lumea se înghesuia în troleul tărăgănat. Taxatorul își făcea loc printre pasagerii somnoroși. Eu am scos cinci lei din buzunarul din spate și am întins mâna înspre taxator, anticipînd urletul acuzativ “Aaachităăăm din spate!”. El mia socotit trei lei zoioși de unu. Pe cel de sus am observat o înscripție strîmba. Înaite de a pune restul în buzunar, am privit mai atent inscripția. “ANGELA. SUG PULA.” și un număr de telefon scris puțin mai jos. Imediat mi-am închipuit cum un elev plictisit, în timpul lecției de chimie, roade cu stiloul aceasta inscripție cu numarul de telefon a colegului de bancă pentru a se amuza.

Ziua de lucru a trecut greoi și plictisitor. Seara a trecut tăcută și singuratică. Era timpul ultimei țigări înainte de somn, cînd mi-am dat seama că țigările s-au terminat. Cu mutra unui osîndit mi-am pus pantofii și am ieșit din casă. M-am apropiat de tăraba cu țigări și am cerut un pachet de KENT. Am scos banii din buzunarul din spate și am zărit leul de dimineață cu inscripția cu conținut indecent. I-am întins banii vînzătoarei, dar în ultimul moment i-am luat înapoi și am schimbat leul de deasupra cu altul, după ce am achitat și mi-am luat țigârile.

Gîndul de a suna pe acel număr magic nu-mi dădea pace. Am luat telefonul și un glas blînd mi-a răspuns obosit „Alo... Alo, vorbiți.”

-          - Angela?

-          - Da. Cine-i?

-          - Ce faci? Ești ocupată?

-          - Nu. Dar cine-i?

-          - Nu ne cunoaștem dar mă gîndeam că putem să ne întîlnim, dacă ești liberă acum.

-          - Nu sînt pregătită acum pentru întîlnire și nici nu știu cine ești și cu ce scop dorești să mă vezi.

-          - Numarul îl am de la un prieten. Mi-a spus că esti o fată simpatică și că pot să te sun dacă îmi va fi trist.

-          - Clar.

-          - Deci nu ești împotrivă să ne întîlnim?

-          - Dacă vii la telecentru…

-          - Vin într-o oră.

-          - Bine. Într-o oră la piață la Docuceaev.

Îi vedeam silueta care mergea înspre mine cu pași grăbiți. Ea sa oprit în fața mea și fără să spuna nimic, mă privea întrebător. Eu, însă, o priveam în față și nu puteam să rostesc nici un cuvînt. Era acea fața pe care nu mi-o puteam închipui nicidecum într-o astfel de situație. Era fața D-nei Angela – primei mele profesoare. Eram sigur că era anume ea, dar imposibilitatea situației mă făcea să am dubii. După cîteva minute de tăcere, am rostit cu glas neîncrezut:

-          - Doamna Angela?

-          - Doamna?

-          - Doamna Angela! Asta-s eu Sergiu! Sergiu Tătaru! Seriojăl, cum îmi spuneați cîndva.

Doamna Angela și-a acoperit fața cu palmele și a izbucnit în plins. Ea a încercat să fugă dar eu am tras-o înspre mine și am strîns-o în brațe, după ce ea plîngea în bocete la mine pe umăr.

Dupa ce am putut s-o liniștesc am luat-o în cafeneaua de peste drum. Doar două cafele băute în tăcere, noi am izbutit să începem discuția atît de delicată.

-          - Seriojăl, eu cred că am să mor amuș de rușine…

-          - Hai lăsați Doamna Angela… Eu n-am să spun la nim… adică am vrut să spun ca să nu vă faceți griji, totul va fi bine.

-          - Hai nu mai spune și tu atîta Doamnă.

-          - Atunci și mie să nu-mi spuneți Seriojăl.

-          - Bine, Sergiu.

-          - Bine, Angela.

-          - Hai spune, cum la tine? Ce mai faci?

-          - Păi… eu ca eu… nimic deosebit. Dar iaca Dumneavoastră?

-          - Of, rău, Sergiu, rău.

-          - Păi da cum ați ajuns să vă prostitu… adică am avut în vedere, ce s-a întîmplat???

-          - Serioja, tu știi cît primește o profesoare de clase primare?? Și încă și soțu m-o lăsat.

-          - Da… dar cum…

-          - Hai numai nu începe! Cum? Tare binișor. Asta numai prima dată-i scîrbos. Da pe urmă sugi puli ca pîlesosu!   Tu mai bine spune cum restul, ce mai fac? Cum Vitalic, Jenel, Victor? Cu cine mai erai tu prieten atunci…

-          - Ei cum… eu despe toți nu știu… Numai așa ce mai aud întîmplător… Vitalic știu că o plecat în Spania. Acolo s-o căsătorit, tot c-o moldovancă, iaca degrabă tre să nască. Victor are o afacere cu tat-su, da Jenel… El o nimerit în accident anul trecut… Nu mai este Jenel, D-zeu să-l ierte…

-          - Of… Serioja!

-          - Da, tare grav accident o fost. O trebuit să taie mașina ca să-l scoată… La mormîntare o fost toată clasa… care mai sînt prin Moldova. A, numai Olaru n-o fost. El stă închis.

-          - Ei da! Gheorghiță???

-          - Da… de trei ani deamu. Cam doadată după ce-am terminat școala. Nu știu cîți mai are de stat. Cică l-o tătiet pe unu…

-          - Serioja, da cum fetele? Că am auzit de la colege că la Scorosnaia este o fată Mihaela Cucu și m-am speriat să nu fie cumva Mihaela noastră, dar să merg s-o vad tare mi-i rușine.

-          - Da, cred că e ea. Parcă cineva din băieți chiar o văzut-o…

-          - Of, Serioja, of… Fetele estea, la ce se mai gîndesc…?

-          - Ei, Doamna Angela, cine-ar vorbi.

-          - Eu, Serioja, eu-s femeie experimentată. Prin cîte puli am trecut eu… ohoho! Așa că tu mie nu-mi spune! Eu meseria mi-o știu bine... Dar Tu, de ce suni pe la curve? Chiar n-ai și tu o fată? Așa băiat tînăr și simpatic.

-          - Da eu… Doamna Angela, eu decît să cheltui nervi cu fetele estea, mai bine dau 20 de euro pentru-n minet.

-          - Ahahaha! Cu 20 de euro eu ț-oi face un minet chiar acum! Pe nota zece!

-          - Dar Doamna Angela! Cum așa?! Sînteți prima mea învățătoare! M-ați învățat să scriu, să citesc…

-          - Ahahaha… cu atît mai bine! Dac-ai ști, Serioja, cite încă te mai pot învăța eu!

-          - Doamna Angela. Eu nu pot așa… îmi sînteți ca a doua mamă!

-          - Of, Serioja, of…

-          - Serios…

-          - Mă faci iar să plîng… Mai în scurt, hai la mine, să mai stăm să mai vorbim…

-          - Hmm… Bine, amuș, să achit cafeaua.

Doamna Angela m-a poftit în casă și m-a servit cu wiskey. “Be, că-i bun. O rămas de la clientu de ieri.”

Ea a dat peste cap suta de grame de wiskey fără să clipească și s-a apropiat de mine. Eu mă feream de îmbrățișarile ei, pînă nu am rămas blocat în colțul camerei. Ea a pus palmele pe obrajii mei și privindu-mă direct în ochi, mi-a ordonat: “Scoate 20 de euro și pantalonii!”

Eu am scos doar banii. De pantaloni și de toate celelalte a avut grija Doamna Angela. Prin cap îmi treceau imagini de la primele lecții de la scoală. Vedeam buzele Doamnei Angela, care ne arătau cum se pronunță corect literele O, U, A, E, și alte vocale. Pe obrajii mei au început să curgă lacrimi. Pe obrajii Doamnei Angela curgea....

UNU-ZERO-DOI

Mirosul de benzină şi eşapamente era diluat cu aroma castanilor înfloriţi. Tocmai ieşisem în oraş să admir feţele şi şoldurile tinerelor chişinăuence.
       Mergeam încet prin parcuri şi străzi, ocolind locurile aglomerate. Era linişte şi pace. Totuşi, o presimţire stranie mă făcea să-mi grăbesc pasul. Simţeam că mă urmăreşte cineva. Faptul, că presimţirea putea să se adeverească nu-mi permitea să întorc capul. Trăgeam cu coada ochiului, ba peste un umăr, ba peste altul. La o cotitura am îndrăznit totusi să-l întorc.
În spatele meu, cu viteză redusă, se mişca un microbuz cu trei cifre albastre pe parabriz: UNU - ZERO - DOI. Am mai grabit pasul. După doua cartiere am mai privit o dată în spate. Microbuzul mergea cu aceeaşi viteză iar şoferul se uita indiferent undeva în departare, cautând pasageri. Pentru a scăpa de acest sentiment neplacut de urmarire, am ieşit din itinerarul prestabilit al microbuzului 102 apucând-o pe strazi înguste. Sunetul hipnotizant al motorului răsuna în urechile mele în continuu. Microbuzul continua să mă urmărească încercînd să iasă pe trotuar. Eram cuprins de panică  şi am luat-o la fugă. În spatele meu l-am văzut pe şofer apasând pedala de accelerare. Privirea lui deja nu mai era indiferentă ci una plină de ură şi lăcomie.
Superioritatea motorului cu ardere internă lăsa fuga mea fără nici o şansă. Am intrat într-o curte şi m-am oprit la scara unui bloc. În timp ce-mi trăgeam rasuflarea am observat cum de după colţul blocului apare mai întîi o oglindă, apoi o bucata de parabriz, dupa care toata capota microbuzului 102, care zîmbea urît şi privea lacom spre mine. Am început să alerg din toate puterile. 102 mă urmărea lătrînd cu spumă pe bot. Pe lînga gunoişte am zărit încă cinci microbuze 102 care se băteau pentru cîteva oase însîngerate - era tot ce ramasese dintr-un biet pasager. Microbuzul care ma urmarea, a claxonat scurt, şi cele de la gunoişte s-au năpustit asupra mea cu hîrîit de motoare. Pe oglinda retrovizoare a unuia din ei, atîrna un maţ lung sîngerând.
   În timp ce alergam din răsputeri am intrat într-o altă curte. Schimbam brusc direcţia pentru a-i duce în eroare. Săream peste garduri şi prin terenuri de joacă. La un moment dat, am alunecat şi am căzut întins pe asfalt fară puteri. Şase parabrizuri cu cifre albastre UNU - ZERO - DOI m-au inconjurat şi mă priveau de sus. Am urlat lung şi mi-am acoperit fata cu palmele transpirate...
   A doua zi, presa anunţa numarul oficial de victime, avertiza populaţia să nu părăseasca locuinţele, se mobilizau forţele de ordine şi armata care s-au dovedit incapabile să facă faţă situatiei, primarul a semnat un demers prin care interzicea activitatea transportului public privat. Dar era deja prea tîrziu...

Îngeri cu suflete murdare

Valera a pus pe cap furajca şi a plecat la slujbă. Colegii din comisariat l-au întîlnit cu o ţigară la intrare şi un banc nou despre menţi. Valera a hlizit cu poftă, a primit indicaţii de la D-l Capitan şi a inceput lucrul răsfoind prin hîrtiile de pe masă. Primul a îndrăznit sa-i facă observaţie locotenentul Sochircă.
-Băi, Valera, tu şi, blea, nu te speli, de cînd ai primit zvania??
Valera intradevăr se spăla rar, poate o data pe 2 saptămăni, dar ultima dată era chiar eri.
-Du-te, blea, ş-te-mpuşcă! A răspuns Valera lui Sochircă.
-Uite pe bocani. Poate ai călcat pe mină?
Valera s-a prefăcut că e concentrat la citirea unui document, dar totuşi s-a uitat pe talpă. Era curată.
Trecînd pe coridor spre cobinetul comisarului, Valera cu fiecare pas lăsa o ştersătura murdară pe covor. Fără să observe urmele lăsate, el a intrat la comisar.
-Permiteţi-mi să raportez, domn comisar!
-Davai!
-Din dosarele aflate în lucru...
-Asta tu, blea, ai adus căcat în casă??
-Nu, domn comisar!
-Cum nu, blea? O putoare de la tine... Ian ridică talpa!
Valera a întins piciorul tremurînd cu talpa înspre comisar. Comisarul a privit lung ciobota. Valera stătea neclintit, şi doar o picătura de sudoare a trecut lent pe tîmpla sa.
-..iar de afară pute a baligâ, a spus comisarul iritat. Pe loc repaos!

            Valera a ieşit în coridor îngînduat. ''Ceva nu-i în regulă...'' s-a gîndit el şi a pus palma pe frunte. 
Trecînd pe coridor toţi îl întîmpinau pe Valera cu faţa strîmbă şi îl ocoleau. El se simţea cu musca pe căciulă, însă nu putea înţelege care-i sursa mirosului neplăcut, pe care el, de fapt, nici nu-l simţea.
A plecat acasă pe jos, pentru a evita situaţii incomode în transport. Ajuns la prag, soţia l-a întîmpinat cu mîna la nas.
-Noroc, Valeruşca, şterge binişor picioarele înainte de a intra, că manincă ai călcat in ceva.

-Aurica! Nu mai începe şi tu! Azi toţi imi spun să şterg picioarele şi că miroase urît. Da poate asta de la voi pute?!
-Ei hai nu te-nerva. Mîncarea-i pe plită. Manînci, te speli şi vii să te culci. Precis ca ai avut o zi grea astăzi.
-Eu, de fapt, eri m-am spălat!
-Ei şi azi te mai speli o dată. Las-că apă caldă este.
Valera a luat săpunul și freca cu forța pe tot corpul. Acum parcă și el simțea putoarea. ''Poate chiar îs de căcat? Poate întradevăr m-am făcut om rău? Poate asta-i semn de la cel de sus că trebuie să mai las prostiile? Poate să mă las de băut, să nu mai îmblu pe la Sveta, că nu cumva mai afla şi Aurica?'' Valera s-a dus cu gîndurile departe. A pus capul pe pernă, iar mîna pe pieptul Auricăi şi a adormit.
Aurica s-a trezit de la sunetul deșteptatorului. Prima ce a simţit, era mirosul neplacut. Cînd a deschis ochii, şi a vazut ca unsă din cap pînă-n picioare de căcat. Lîngă ea în pat stătea o baligă enormă.

Aurica stătea calm. Fără a face emoţii, ea a mers la baie, s-a spălat şi a revenit în cameră. Ea a scos din sertar furajca, a pus-o pe vîrful căcatului şi l-a trimis la slujbă.

Lecţie de agramatică: O vacă — două văşi

Vaca răgea la propria reflecţie din apa tulbure a bîltoacei. Reflecţia o privea cu ochii plini de durere și disperare. Vaca pe nume Valiușa încerca să-și amintească cum a ajuns sa fie adăpata din mizeria de pe străzi.

Ea provinea dintr-o familie simplă de vite muncitoare și maximum la ce putea visa la momentul absolvirii gimnaziului era un iphone de ultimă generație. Colega Valiușăi, Simona, i-a explicat că pentru a obține tot ce-și dorește în viață, este necesar doar de a întîlni un buhai cumsecade. Ea niciodată nu va avea nevoie să-şi facă griji, pentru că buhaiul îi va oferi totul, din simplu motiv, că Valiușa-i vacă.

Buhaiu Senea a zărit-o pe Valiușa la discotecă, în moment ce ea își legăna incet sînii. El s-a apropiat și a învitat-o la dans, dupa ce a servit-o cu 3 shot-uri de tequilla. Cînd Senea a spus că este invitat la o zi de naștere și că Valiușa poate să-l însoțească, ea era deja destul de amețită ca să fie de acord. În apartamentul luxos, doi buhai i-au intalnit spunand: “Și-i haroșaia tiolca asta!”.

Prima doză de cox din viața Valiușăi a doborît-o imediat. Ca prin ceață și amețeli Valiușa își amintea cum era violată dur de 3 buhai de rasă. Cînd și-a revenit, Senea i-a explicat că nu merită să apeleze la poliție, pentru că pașaportul ei demult era transmis la niște buhai serioși, și pentru a-l obține înapoi ea va fi nevoită să se prostituieze. Valiușa lucra din greu și trecuse prin mulți buhai groaznici, pentru a-și obține actele. Într-un final ea și-a dat seama, că nu poate scapa din această capcană. Într-o dimineață ea a reușit să evadeze.

Fără acte, drogată și cu ștrampii rupți în fund, ea stătea crăcănată cu fața la pămînt, încercînd să bea apă din băltoacă. A întins limba și a simțit gustul apei care era dulce ca laptele mamei.
Valiușa răgea de plăcere.